Astăzi vom vorbi despre arta minimalismului. Da-da, exact acel minimalism care ne-a invadat casele, pereții și chiar Instagramul – atât de tare, încât acum un perete alb poate fi considerat „o declarație artistică îndrăzneață”. Dar să vedem dacă acest tip de artă chiar „vorbește despre noi” sau doar că marketerii au reușit să cucerească artiștii.
În fața voastră se află un tablou. Vă place acest tablou? Haideți, recunoașteți – cineva poate că s-a gândit: „Oh, dar parcă seamănă cu faianța din bucătăria mea!” Ei bine, tocmai asta este șmecheria minimalismului: formă, culoare, fără excese. De exemplu, Ellsworth Kelly a pictat pânze uriașe de o singură culoare, iar cineva i-a dat chiar și un premiu pentru asta! „Aceste forme simple sunt ca o pagină albă pentru gândurile voastre”, spun ei. Da, „pagină albă” – ca să nu fie nevoie să ne epuizăm prea tare gândurile.
Și acum, un alt tablou, cu mai multe detalii, texturi și profunzime. Gândiți-vă la Gerhard Richter. Omul acesta a reușit să creeze profunzime în fiecare tușă. Dar, să fim sinceri, profunzimea este cam ca la jocurile pentru copii „găsește perechea”: înțelegi din prima, dar tot îți vine să te mai uiți o dată și încă o dată. Care e provocarea aici pentru privitor? „Descoperă unde este tușa de culoare și unde începe imaginația ta.” Te-ai săturat? Bea un ceai și continuă să te uiți.
Acum, priviți acest tablou. Vă place? Desigur că vă place! Cum să nu vă placă, dacă nu e nimic de înțeles? E ca un prânz la un restaurant de lux: jumătate de porție, două picături de sos, arată bine și… nu e sățios, dar măcar iese o poză reușită. Vedem doar culoare, fără vreo poveste, și poți să vezi acolo ce vrei tu – natură, dorințe neîmplinite, orice. Clasicul minimalismului! Ellsworth Kelly aprobă, iar Agnes Martin probabil aplaudă de undeva.
Acum imaginați-vă că aici ar fi lebede, nu doar blocuri de culori! Ca la Jeff Koons, de exemplu, care și-a făcut iepurașii și cățelușii atât de strălucitori, încât îți eclipsează toate jucăriile din copilărie. Aici nu mai vorbim de minimalism, e totul clar: uite iepurașul, uite cum strălucește, de îl vezi și din spațiu. Când vedem o lucrare cu atâtea detalii, nu mai avem nevoie să ne imaginăm nimic – totul a fost decis deja. De fapt, câteodată ai impresia că portofelul nostru decide mai mult decât noi.
Și acum un alt tablou. Acesta e clar în stilul lui Piet Mondrian – blocuri, linii, totul pus la locul său. Parcă artistul avea o riglă și un creion și s-a gândit: „De ce să nu desenez o căsuță?” Dar Mondrian ar fi obiectat: „Nu e o căsuță, e artă!” Atenție la cei care iubesc modelele și decorațiunile – ei ar spune că minimalismul e doar pentru cei cărora le-a fost lene să termine lucrarea. „Doar linii, culori și ceva neclar? E un preș de intrare?” – asta zic criticii.
În final, un tablou care nu impune nimic, ci doar sugerează, e condamnat să ne placă. Ne uităm la el și ne simțim inteligenți, misteriosi, vedem în el sensuri profunde și ne trece prin minte: „Dacă aș picta eu ceva de genul acasă, prietenii sigur m-ar aplauda…”
 |
Piet Mondrian |
Comentarii
Trimiteți un comentariu